De ce au murit ei la Petrila?

Suntem cu totii tristi dupa ce-am aflat de tragedia de la Petrila. Suntem mahniti si cu sufletele innegrite de ciuda si durere ca in Romania secolului XXI se munceste exact ca acum cateva sute de ani. In acelasi conditii mizere, cu aceeasi presiune insuportabila a amenintarii cu instabilitatea locului de munca, cu inima stransa ca poate, maine, copiii nostri nu vor mai avea ce manca sau cu se se vor imbraca. Patronii sunt, de multe ori, mai rai ca, in antichitate, stapanitorii de sclavi. Ameninta, uneori bat, alteori injura, dar niciodata nu platesc omul la adevarata lui valoare si la realul efort depus. Salariile sunt sugrumate, la orice greseala, romanul este penalizat la bani, acolo unde-l doare mai mult, iar patronii rad pe sub mustatile sleioase de gratare facute in gradina nu stiu carui deputat. Ca no, doar sunt prieteni.

S-a ajuns la jerfa totala pentru un trai decent. S-a ajuns la moarte pentru un salariu cu care sa iti poti creste copiii. Suntem sub orice critica, iar politica romaneasca pare innecata in propria voma. Incapabila. Nula. Din toate punctele de vedere.

Stim oare motivele pentru care au murit acei oameni sub pamant? Le stim, dar nu pe toate. Haideti sa ni le reimprospatam.

Acolo au si-au dat viata o mana de oameni pentru ca:

– erau insuputabile conditiile de viata in care isi duceau existenta;

– aveau copilasi acasa carora le trebuiau hainute, mancare si scoala;

– erau amenintati cu somajul;

– daca nu intrau in mina riscau totul: de la subzistenta familiei la degradarea sociala;

– isi doreau un viitor mai bun pentru cei mici;

– vroiau ca familiile lor sa se bucure de sarbatori, avand ceva banuti, macar pentru cadouri;

– s-au obisnuit cu conditiile inumane de munca sub pamant, fapt care i-a costat viata;

– a fost neglijata cantitatea mare de gaz existent in locul unde munceau, ca sa poata intra si maine, si poimaine…;

– pentru ca pierderea locului de munca este echivalenta cu extinctia sociala.

Si-ar mai fi multe motive. Destule ca sa ne trezeasca dintr-un cosmar pe care-l traim fiecare in parte. O natiune intreaga este alaturi de familiile celor decedati: deopotriva mineri si salvatori.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

Iar autoritatile si patronatele sa fie bantuite de fantomele celor morti inca 400 de ani de aici incolo. Poate, poate s-or trezi odata inainte sa mai moara alti oameni nevinovati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *