canal

Foloseşte telecomanda. Schimbă canalul!

Aud tot mai des în ultima vreme că oamenii care se perindă pe micile ecrane (care fie vorba între noi sunt tot mai mari de când cu plasmele) pe la diferite emisiuni ce dezbat subiecte mondene sunt de o calitate tot mai îndoielnică şi de o speţă cât mai josnică. Zice lumea că principala vină pentru prostituţia televiziunilor şi a tabloidelor de profil este tocmai a celor care-i promovează şi că spectatorii/cititorii sunt scârbiţi, sătui şi deranjaţi de acest fapt şi nu mai vor să fie otrăviţi cu vedete de carton şi subiecte corespunzătoare.

Şi stau acum şi mă întreb dacă într-adevăr ziarele şi televiziunile poartă vreo vină pentru îndobitocirea populaţiei amatoare de emisiuni tv la duzină şi de tabloide cu femei amatoare de celebritate la paginile 3 sau 5. Sunt canalele mass media vinovate pentru fapul că românul nu poate, sau nu vrea, să renunţe la a mai cumpăra ziarul respectiv sau să schimbe canalul?

Să ne înţelegem. Nu-ţi place că la emisiunea X de la televiziunea Y este prezentă fufa Z? Foloseşte telecomanda.  Schimbă canalul. Nu-ţi place că în ziarul X ce are 30 de pagini 29 dintre ele sunt pline de imagini cu pseudo vedete şi cu subiecte penibile, iar pe pagina 30 tronează “full screen” o reclamă la prezervative? Treci pe lângă chioşcul de ziare cu indiferenţă, nu mai cumpăra ziarul. Hai că nu-i greu deloc. Ce faci dacă nu-ţi place margarina Delma? Pur şi simplu atunci când mergi la magazin treci indiferent pe lângă standul pe care e aşezat acest produs. Cam aşa e şi cu vedetele fabricate.

Dacă nu vei face nimic din toate astea oamenii ce stau în spatele producţiei de presă scrisă sau showuri TV nu vor înţelege mesajul tău. Audienţa ziarelor şi a emisiunilor de acest gen va creşte şi implicit şi tirajul şi interesul manifestat de către producători. Se intră astfel într-un cerc vicios din care scăparea este aproape imposibilă. Soluţia nu este să aducem acuze la adresa ziarelor şi televiziunilor pentru modul în care suntem trataţi, ci trebuie să-i penalizăm prin a nu le mai consuma produsele.

De altfel, Discovery şi Enciclopedia Britanica sunt alternative excelente!