feeric fashion days

Momentul meu preferat de la Feeric Fashion Days

Promit că acesta este ultimul articol, deşi aş putea scrie la nesfârşit despre Feeric Fashion Days. M-a impresionat până peste măsură ceea ce am văzut în weekend-ul ce tocmai a trecut la Sibiu. Şi asta se datorează, probabil, faptului că m-am dus acolo fără nicio aşteptare şi m-am lăsat surprinsă, purtată de imaginaţia organizatorilor şi a creatorilor de modă. Sunt sigură că, după această ediţie,  Feeric Fashion Days va exploda, va deveni un festival de modă şi mai mare, iar asta se datorează lui Mitichi, un om al cărui entuziasm este de neclintit. Felicitările mele sincere se îndreaptă către el şi echipa lui de aproape 300 de oameni, pe care a coordonat-o exemplar în cele 6 zile de festival!

Revenind la titlul articolului de faţă, sâmbătă seara, la partea a II-a de Gala Feeric, a avut loc momentul meu preferat. Văzusem de departe, în spatele scenei, cum modelele îmbrăcate în colecţia Erikăi Lopez (Spania) se pregăteau de defilare şi, chiar dacă toate ţinutele erau superbe, una singura ieşea cel mai mult în evidenţă. Era vorba despre o domnişoară îmbrăcată (sper că nu greşesc, chiar nu-s vreun critic de modă, deci iertaţi-mi nepriceperea de e cazul) într-un trench roşu aprins şi care purta o pălărie superbă, tot roşie. Nu mi-am putut lua ochii de la ea şi-mi imaginam momentul în care creatoarea a desenat schiţa, pentru că aceea ţinută arăta de parcă atunci ar fi fost dezlipită de pe foaie şi a prins viaţă. 

Când, în sfârşit, a început prezentarea colecţiei Erika Lopez, m-am dus şi am stat lângă scenă, pentru că trebuia neapărat să o văd de aproape. A fost ultima care a defilat, deci, cum ar veni, piesa de rezistenţă a colecţiei. Ce a urmat a fost feeric: modelul  a păşit până la jumătatea scenei, unde şi-a deschis cu rafinament nasturii trench-ului, l-a dat jos, l-a întors pe dos şi, în aplauzele mulţimii (da, acest moment a fost aplaudat intens, ceea ce nu s-a prea întâmplat la Feeric Fashion Days în timpul unei prezentări, ci doar la finalul ei), l-a îmbrăcat din nou. De fapt, acel trench era cu două feţe: una roşie şi una albă. O surpriză şi mai plăcută a fost rochia de-a dreptul s-u-p-e-r-b-ă pe care o purta pe sub trench, din dantelă albă. Mi-a rămas adânc întipărit în minte acest moment şi cât am scris aceste rânduri l-am revăzut, de parcă eram din nou acolo, în faţa scenei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *