Până anul ăsta îmi petreceam ziua de 1 Decembrie acasă, în micul meu Făget, unde nu se sărbătoreşte cu atât fast Ziua Naţională a României, stând în faţa TV-ului şi urmărind parada, fanfara şi manifestaţiile specifice acestei zile, atât de împortantă pentru România.
Anul acesta de 1 Decembrie am ales să merg în Cealaltă Capitală, în locul în care în 1918 s-au unit Ardealul şi Banatul cu Ţara Mamă, adică la Alba Iulia. Am fost “avertizată” înainte de a junge acolo să nu mă aştept la prea multe, căci Ziua Naţională nu se mai sărbătoreşte cu atâta amploare cum se sărbătorea prin anii `90. Totuşi, mi-am păstrat entuziasmul şi abia am aşteptat să ajung acolo, să văd direct la faţa locului cum se desfăşoară o paradă militară, să ascult fanfara, să admir comandamentele şi garnizoanele.
În ciuda frigului, care pur şi simplu îmi tăia respiraţia, şi a îmbulzelii de oameni, m-am ridicat pe vârfuri şi am privit deasupra lor defilarea de 30 minute a comandamentelor pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Au fost reprezentanţi ai Poliţiei Române, ai SRI şi SIE, agenţi specializaţi în atacuri teroriste, soldaţi români care au luptat în Irak sau Afganistan. Ne-au fost prezentate tehnică de război şi maşini de intervenţii SMURD (cele mai interesante mi s-au părut cele pentru calamităţi şi cazuri de atacuri nucleare, chimice, biologice şi radiologice – habar nu aveam că România e dotată şi cu aşa ceva). Pe mine m-a impresionat parada, mai ales că a fost prima la care am participat şi am vrut să aplaud, să ceva, orice altceva decât să stau ca o stană de piatră. Dar, n-am avut cu cine, fiindcă alţii nu au fost de aceeaşi părere…
Prezenţi la manifestaţie au fost şi politicieni de la Bucureşti, astfel că, în momentele în care nu cânta fanfara, se auzeau huiduieli înfundate din mulţime. Iar, cel mai trist lucru a fost sictireala apăsătoare a oamenilor veniţi la paradă, care parcă erau acolo doar pentru a face prezenţa. Nici când au trecut soldaţii care au luptat în Irak şi Afganistan ori echipaje SMURD nu s-a obosit cineva să aplaude, ceea ce mi se pare a fi o mare lipsă de respect. Şi nu ştiu de ce mă miră lucrurile astea, fiindcă românului din anul 2011 îi lipsesc cu desăvârşire patriotismul şi bunul-simţ. Am simţit-o pe pielea mea la Alba Iulia şi, din câte am înţeles, la Bucureşti a fost şi mai nasol.
România din 2011 are un popor care şi-a pierdut identitatea şi cetăţeni care aşteaptă la nesfârşit o minune care să-i scoată din căcatul în care s-au afundat singuri. Români care-şi plâng de milă la nesfârşit prin toate colţurile, care aşteaptă să facă cineva o schimbare pentru ei, în loc să pună mâna şi s-o facă singuri. Şi nu ai nici o scuză când îţi permiţi să transformi ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, într-o paradă personală de nesimţire şi prost gust, indiferent dacă motivele tale sunt întemeiate ori nu.
Puţin respect, vă rog, pentru 1 Decembrie!