Pisica

Voi iubiti pisicile?

Pentru ca trebuie sa scriu o sa scriu. O sa scriu despre nenorocitele alea (oricare) de pisici, cel mai perfid si pervers animal ce poate fi gasit intr-o gospodarie.

Probabil ca va dati deja seama ca nu imi plac pisicile. Doua sunt amintirile fundamentale cu pisici. Una de prin adolescenta, cu un motan mare, gras si gelos care imi sarea in spate de cate ori ma asezam peste stapana lui. I-as fi rupt capul cu mare placere pentru zgarieturile alea, dar la varsta din poveste un barbat este capabil de multe compromisuri ca sa isi atinga scopurile. Am fost las si l-am ignorat. Motanule, daca mai traiesti, sa nu imi iesi in cale!

In amintirea mai veche sunt la varsta prescolara, probabil. Bunica mea ma trimite cu niste pui proaspat nascuti de pisica sa ii ingrop. Doi sunt morti, cred, iar ceilalti trei abia de se mai misca. Sap o groapa si ii asez usor pe fundul ei. Apoi ii lovesc cu varful cazmalei. Nu stiu de ce o fac. Poate nu vreau sa ii ingrop de vii, poate sunt curios, poate imi place. Pamantul e maro inchis, puii sunt negri, iar sangele e surprinzator de rosu. Mai pot sa simt si acum, cand imi amintesc, vibratia transmisa prin maner de craniile zdrobite.

Stiu, nu e o imagine frumoasa, dar nu eu am ales subiectul.

Nu imi plac pisicile pentru ca sunt o caricatura de feline (iar felinele imi plac tare mult). Nu imi plac pentru ca desi, in zona urbana, sunt strict decorative, nu sunt chiar atat de frumoase. Nu imi plac pentru ca nu mi se par onorabile sau oneste. Stiu ca animalele nu au principii, dar unele dintre ele se poarta de parca ar avea. Nu si pisicile.