Când pici cu 21 de puncte examenul pentru permisul de conducere, eu zic că ar trebui să te simţi norocos/norocoasă. Iar ceilalţi din jurul tău să se simtă şi mai norocoşi decât tine.
Prima dată când am dat pentru permis am picat cu… da, aţi ghicit… 21. La Lugoj se întâmpla asta, în vara lui 2007. Am încercat să-mi ascund frustrarea, ruşinea şi dezamăgirea până la intrarea în Făget. Când am izbucnit într-un plâns isteric. Am plâns de nervi. Ş-apoi, când m-am calmat, am început io să le pun cap la cap pe toate.
Cu învăţatul nu prea m-am omorât. Am citit cartea aia de legislaţie rutieră ca pe Cosmopolitan. Dacă treceam sala, cu siguranţă picam la oraş. Dacă, totuşi, treceam şi sala şi oraşul, s-ar fi văzut că am lacune. În trafic. Pentru că nici volanul nu simţeam că-l stăpânesc prea bine. Mă bazam că e instructorul lângă mine tot timpul.
Dar, ce mă făceam când trebuia să mă urc singură la bord?! Mnu, nu era deloc bine. Dacă-l picam cu 15 puncte sau mai puţin, era clar că nu am învăţat absolut nimic. Faptul că îl picasem cu 21 de puncte însemna că bâjbâiam eu ceva acolo, dar nu îndeajuns încât să am dreptul să conduc alături de ceilalţi şoferi. Aş fi fost un adevărat pericol public. Nu aveam de ce să-mi fie ruşine, până la urmă.
Nu-i o tragedie să pici examenul pentru permisul de conducere. Dacă-l pici, înseamnă că nu ai ce să cauţi pe şosea. Şi uite aşa am pus eu mâna pe carte şi am tocit legislaţia aia. Am făcut teste peste teste. Am mai făcut şi şedinţe de conducere, iar când m-am prezentat a doua oară la examen, am obţinut 24 de puncte.
Dacă eşti acum la şcoala de şoferi, tratează şedinţele de conducere şi învăţatul cu multă seriozitate. E despre viaţă şi moarte. Imaginează-ţi că o maşină e ca un glonţ de câteva tone de fier. Care “zboară” pe şosea cu o sută/două sute de km/oră. Ş-amu gândeşte-te că viaţa ta depinde de tine. Vieţile celor din jur depind de tine. Un permis de conducere aduce cu el o responsabilitate imensă şi nimeni nu poate nega asta.