Cum a fost la 11even Timişoara

Ce-mi place cel mai mult la 11even este că, la final, părăsesc sala cu învăţături şi sfaturi, pe care încerc mai apoi să le pun în aplicare în momentele mele de cumpănă. Pe de altă parte, sunt de admirat oamenii care vin să vorbească deschis, în faţa unui public, atât despre realizări, cât şi despre… eşecuri. Iar aseară s-a vorbit cât pentru restul anului despre viaţă, bucurie, curaj şi eşec. Pe unii speakeri i-am simţit mai aproape, pe alţii mai reci. S-a întâmplat chiar să nu mai înţeleg nimic dintr-un discurs, din cauză că emoţiile au fost prea puternice. Un lucru care mi s-a părut foarte simpatic, la o adică. Şi care în niciun caz nu dovedeşte slăbiciune, ci o sensibilitate plăcută.

M-a impresionat povestea de viaţă a lui Peter Barta de la Fundaţia Post-Privatizare. Omul a învins cancerul, iar astăzi este ditai omul de succes. Unii oameni, cu toată sănătatea din lume, nu ştiu pe ce cale s-o ia în lumea asta. Pentru mine, Peter a fost o reamintire că nu trebuie să mă mulţumesc cu puţin de la viaţă şi că sănătatea e cel mai important lucru dintre toate. Mulţumesc!

Bogdan Vaida, cu ale lui “Cele 9 cuvinte care mi-au schimbat viaţa”, şi anume Tratează-ţi rezolvarea fiecărei probleme ca pe un hobby, a spus totul. Aceste cuvinte se aplică diferit, de la un om la altul, de la o situaţie la alta. Important e să avem puterea să găsim mereu soluţii la orice problemă şi să tratăm asta ca pe un hobby. Pe bune, chiar e mai uşor!

Alina Burgoci a vorbit foarte frumos despre Nepal şi budism. Dar, mi-a tăiat tot entuziasmul pe care mi l-a transmis în timpul celor 11 minute, la sesiunea de Q&A, când a fost întrebată dacă s-ar muta în Nepal (dacă ar avea această fericită ocazie). A spus tare şi răspicat că nu, iar argumentul adus a fost slăbuţ. Păcat.

Daniela Tuleu a ştiut foarte bine să-şi intituleze discursul: “Despre succes, eşec şi viaţa ce urmează”. Pentru că viaţa nu se termină în urma unui eşec, indiferent că e vorba de profesie sau de viaţa personală. În loc să stăm şi să ne plângem de milă, mai bine ne-am aduna toate forţele pentru a o lua de la capăt. Zic bine sau nu?

Habar nu aveam ce poveste frumoasă de familie are Oana Barbu. Nici că bunicul ei era cunoscut în zona Aradului drept omul care pirata pistoane pentru orice model de maşină. Iar colecţia de poze vechi de pe fundal ne-a făcut să ne imaginăm cât de faină era atmosfera din casa Oanei. Concluzia de final a fost că inspiraţia nu vine din tine, ci din ceilalţi. Eu-s de părere că:  inspiraţia nu vine doar din tine, ci şi din ceilalţi.

Pe Cătălin Vasii l-am ascultat şi anul trecut. Aseară a făcut un melanj interesant pe tema curajului între Courage, the Cowardly Dog, Hamlet, iconografia creştină şi Borges. Concluzia lui Cătălin a fost cel puţin revigorantă: Prima formă de curaj este atunci când îţi pui întrebări. Şi recunosc că, văzându-l pe Courage, câinele laş, proiectat pe ecran, mi s-a făcut foarte dor de vizionat desene animate.

Cristian Oneţiu a spus că alegeri facem zilnic, bucuria este o singură decizie. Depinde numai de noi dacă alegem sau nu bucuria.

Lucian Valeriu ne-a vorbit despre incertitudine şi eu cred că ar putea liniştit să facă stand-up comedy. Ne-a dezvăluit, din experienţa sa de jurnalist, că faptul că te afli în perfuzii nu e o scuză să nu-ţi îndeplineşti atribuţiile de serviciu. Deci, da, Lucian a făcut cândva muncă de documentare direct de pe patul de spital. Perfuziile le primise de la nişte traficanţi de maşini şi, spre surprinderea lui, imediat după acest eveniment, notorietatea sa a crescut vizibil. Lucian e un tip haios, dezinvolt, care poate vedea lucrurile serioase, necazurile şi un job solicitant dintr-o altă perspectivă – plină de umor.