Logica unui copil este de-a dreptul minunata

Copiii pot fi cele mai frumoase fiinţe de pe lumea asta, atunci când nu sunt crescuţi în puf ca nişte dinozauri răzvrătiţi sau bătuţi în fiecare zi.
Naivitatea lor, felul de a vedea lucrurile, modul în care privesc viaţa, toate astea te fac să te gândeşti la cât de perfect şi neatins este sufletul ăla mic, care crede tot ce îi spui, îi este frică de ce vrei tu să îi fie frică şi iubeşte ce vrei tu să iubească.

Aseară stăteam cu minunea de copil de care v-am povestit mai demult, singura persoană din lumea asta care m-a deconspirat, chiar fără să vrea sau să ştie. Fiind în vizită împreună cu ea şi cu părinţii ei până la ţară, la câţiva kilometri de Bucureşti, am pierdut un pic vremea printre orătăniile de tot felul pe care bunicii le au prin curte, de la pisici până la gâşte şi viţelul abia venit pe lume, de la găini până la câinele care lătra de bucurie.

Acuma, nu ştiu dacă ştiţi, dar cocoşii ăştia tineri fac cel mai amuzant lucru evăr: de mult ori ei exersează cântatul lor, pe care îl stăpânesc cam pe jumate, astfel că trag aer în piepi şi cu tărie încep:

– “CCUUUUURIIII”….., apoi, pierzându-şi vocea total, scapă un “guuuu”…. mic şi sufocat, strâns de gât ca un balon. E un spectacol total să îi auzi, eu una mă cac pe mine de râs efectiv de fiecare dată.

Aseară i-am auzit din nou. M-am crăcănat de râs în timp ce ochii mi se umeziseră de lacrimi, moment în care o văd pe fetiţa frumoasă cum mă privea dezorientată.
M-am uitat la ea atent şi am întrebat-o:

– S-a întâmplat ceva, scumpa mea?
– ….De se nu cântă asa cum cântă un cocos adevărat?

Aicea m-a pierdut. Cum să îi explic eu unui copil de câţiva anişori că pasărea aia trbuie să mai crească ca să poate să bla bla bla bla…??? Gândindu-mă ce să îi răspund, aud cum o strigă mama ei şi ea fuge de lângă mine, lăsându-mă să mă bucur că nu mă mai chinuie talentul la dat răspunsuri.

Am plecat înapoi spre Bucale, am ajuns acasă, şi, chiar înainte să îmi iau la revedere de la micuţă ea vine la mine şi îmi spune la ureche:

– Ştiu că nu ai vrut să imi zici de ce nu mai cântă cocosu’.
– Aaaaa…păi de fapt…
– Dar m-am gândit şi am aflat singură! Îmi şopteşte în ureche mândră.
– Da? Şi ce anume ai descoperit? De ce nu mai cântă?
– Pentru că….(se apropie şi mai mult de urechea mea ca sa aud mai bine), pentru că nu mai are baterii! Dar ssst! Să nu îl facem de râs săracu!

No, cum să nu iubeşti aşa o minune?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *