ultima zi inainte de nunta

Ultima zi…

…Inainte de nunta. Si singura mea zi libera. Multi fac petrecerea burlacilor. Nu mai sunt la varsta la care mai gust chestii de acest gen iar oboseala isi spune cuvantul. Speram sa pot dormi mai tarziu. Fiind insa obisnuita sa ma trezesc la ora 7, nu am putut lenevi mai tarziu de ora 8.30. Dupa vizita la coafor pentru ultimele detalii, m-am intalnit cu prietenele mele, Grati, Mada si Anuca. V-am mai povestit despre ele. Ne-am propus sa petrecem dupa-amiaza impreuna. E ultima mea zi de burlaca…Oricum, nu se va schimba mare lucru. Cel putin asa sper…

Agitatia de la birou din ultimele doua saptamni nu prea mi-a permis sa ma gandesc foarte profund la acest moment. Sau poate m-am ascuns in spatele acestei agitatii? Nu stiu exact. Am trecut prin toate fazele. Dupa un divort dureros, acum multi ani, mi-am dorit foarte tare sa ma recasatoresc si sa fac un bebe. Si nu a fost sa fie. Apoi am ajuns la extrema cealalta. M-am refugiat in munca. Si cand ma asteptam mai putin, s-a intamplat! Repede si foarte frumos. Cred ca e mai bine asa. Toata lumea ma intreaba daca am emotii. Eu zic mereu ca nu. Dar…Nu este deloc asa. Maine intru intr-o noua etapa a vietii. Si simt ca va fi cea mai fericita parte a vietii mele!

In anul doi de facultate m-am angajat la Evenimentul Zilei. Si nu am avut parte de viata aceea de student. Cu petreceri, vacante, grup de prietene. Multi ani am tanjit dupa un grup de prietene cu care sa impart si bune si rele. Intr-un final mi s-a intamplat si asta. Relativ tarziu. Dar tineretea si exuberanta celor trei prietene ale mele, Grati, Mada si Anuca, m-au facut sa trec mult mai usor peste momente extrem de grele si sa ma simt mai tanara. Am avut si mai mult curaj. Si mai multa incredere in mine.  Au aparut in viata mea ca o minune si vor ramane intotdeauna asa. Si as vrea sa le multumesc din suflet pentru clipele minunate petrecute in ultimii doi ani si jumatate. A fost minunat. Si sunt convinsa ca va fi si de acum inainte. Maine vor fi si domnisoare de onoare. Peste putin timp (sper!) vor fi si nasele bebelusului nostru.

Nu am facut mare lucru astazi. Cam jumatate din ce ne-am propus. Dar putinele ore petrecute cu ele mi-au confirmat inca o data cat de important este sa iti faci timp si pentru viata ta. Am facut si o mica nebunie. De fapt, doua. Pentru ca fetele au spus ca rochia are prea putine pietre mov, am dat o fuga pana la Ersa atelier si le-am inmultit. Pana a fost gata rochia i-am facut o vizita surpriza viitorului meu sot, care se intalnise cu prietenii lui intr-un restaurant. A fost o idee draguta. Ne-am amuzat toti.

Asadar, maine este ziua cea mare. Sper ca o sa trec usor testul si totul sa iasa asa cum ne-am dorit si invitatii nostri sa se simta bine. M-am gandit ca maine, in timpul zilei, sa pun cateva poze pe masura ce se desfasoara evenimentele.  Sper ca totul sa mearga bine si sa ma pot tine de cuvant. In final, vreau sa multumesc tuturor celor care ne-au urat casa de piatra si fericire si va doresc si eu o primavara frumoasa!