Dacă aş calcula câte un an de căsnicie pentru fiecare dată când am fost întrebată când/dacă mă mărit, aş putea liniştită să sărbătoresc nunta de argint. Cel puţin.
Primele dăţi, când mi s-a pus această întrebare, a fost ok. După aceea a devenit ciudat. Apoi a devenit stânjenitor. Acum m-am obişnuit. Este doar obositor. Foarte obositor! Mai ales când e şi el de faţă şi ni se adresează această stupidă întrebare. Din curiozitate întreb: vă grăbiţi undeva? Noi nu.
Nu ştiu despre alte fete, dar eu nu am în plan, deocamdată, să-mi pun un inel pe deget. Chiar nu îmi stă capul la asta acum. Mai am multe de învăţat, vreau să cresc pe plan profesional, vreau să-mi construiesc un viitor. Am 23 de ani, mai am vreme.
Ş-apoi, mă sperie ideea de a-ţi organiza o nuntă. Trebuie să iei în calcul toate neamurile, toate obligaţiile, pe toţi cei care te-au invitat cândva la marea lor zi. Nu ştiu dacă aş vrea să îi am pe toţi la nunta mea. Apoi, mă disperă horele de nunţi. Te duci la o nuntă să dansezi în horă… Dacă eu nu vreau să am neapărat muzică populară la nunta mea? Desigur că (cel puţin) tanti Floarea – vecina mătuşii de la sat, care-i verişoară de gradul II cu mama – pe care poate n-am văzut-o în viaţa mea, dar n-am putut să nu o invit la nunta mea, că doar e textul standard cum să n-o inviţi, ce zic oamenii după aia? Că doar noi am fost la ei!, o să plece supărată de la petrecerea mea, fiindcă ei i s-a părut urâtă muzica retro, de exemplu, şi n-a avut când şi cum să bage o sârbă.
Încă ceva: obiceiurile. Naşii merg la mire acasă. Se încinge o horă să dea bine pe cameră. Naşii, mirele şi taraful merg la mireasă acasă. Se “negociază” cu părinţii fetei. Se mai încinge şi acolo o horă, tot să dea bine pe cameră. Ş-apoi se urcă toţi în maşini şi se duc la primărie. După ce zic amândoi “da”, primarul sau reprezentantul său îşi termină interminabilul discurs, se iese afară şi… se mai încinge o horă în curtea instituţiei… Mă rog, cam aşa-s obiceiurile prin Banat. Anul ăsta am participat la câteva nunţi şi am putut să le observ mai în detaliu. Concluzia mea? La nicio nuntă la care am fost n-am văzut obiceiuri autentice, în adevăratul sens al cuvântului. Ori te pui şi te documentezi, vorbeşti cu cei bătrâni sau citeşti cărţi de folclor, aplici obiceiurile cu sfinţenie, ori le laşi baltă, cu totul. Dar, serios acum, nu le mai improvizaţi!
Astea sunt doar câteva dintre aspecte. Iniţial am vrut să scriu un simplu paragraf. Dacă aş mai aprofunda subiectul, probabil că aş turui în continuu sau m-aş pune să scriu o serie de articole. Aşa că mai bine mă opresc aici.